Cu două săptămâni înainte de ziua Adormirii Maicii Domnului se lasă sec pentru Postul Sfântă-Măriei. Acest post, numit și postul Adormirii Maicii Domnului, ține 14 zile și este menit să amintească de virtuțile alese ale Fecioarei Maria, de postul cu care Ea, Însăși, S-a pregătit de trecerea la viața veșnică.
Postul Adormirii Maicii Domnului este la fel de important precum Postul Mare de dinaintea Paștelui, din care se zice că ar fi rupt. Se spune că, în vremuri îndepărtate, Postul Paștelui ținea nouă săptămâni însă, la finalul acestuia, oamenii ieșeau în primăvară prea slăbiți pentru a se dedica muncilor câmpului. Din acest motiv s-au luat două săptămâni și s-au mutat înaintea Sfântă-Măriei, perioadă în care e belșug de legume și zarzavaturi.
De asemenea, despre postul Adormirii Maicii Domnului sau postul Sfântă-Măriei se spune că este singurul post care, ținut cu smerenie și credință, poate să îndeplinească dorințele.
Când începe postul Adormirii Maicii Domnului sau postul Sfântă-Măriei
Postul Adormirii Maicii Domnului este penultimul post din anul bisericesc, mai ușor decât Postul Paștelui, însă mai aspru decât cel al Crăciunului și cel al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Acest post îi pregătește pe creștini pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Postul Adormirii Maicii Domnului începe de regulă la 1 august însă, dacă ziua de 31 iulie cade într-o zi de miercuri sau vineri, lăsatul secului va avea loc în seara zilei de 30 iulie.
Postul Sfintei-Marii durează două săptămâni, perioadă în care este interzis consumul de carne, lapte și derivate ale acestora. Cu alte cuvinte, credincioșii vor găti și vor consuma numai mâncăruri de post.
Un alt lucru de care trebuie să țină cont cei care postesc este acela că, în postul Adormirii maicii Domnului, Biserica cere ca în zilele de luni, miercuri și vineri până la ora 15:00 să se țină post negru. După această oră se pot consuma numai alimente uscate. De asemenea, în zilele de marți și joi nu se vor consuma mâncăruri gătite cu ulei.
Pe langă toate aceste restricții alimentare, credincioșii trebuie să adopte o conduită corespunzătoare, să fie mai buni și să lase deoparte gândurile negative, neajunsurile și supărările.
Așa cum postim cu pântecele, să postim și cu limba, să nu mințim și să nu vorbim în deșert.
Ziua în care se acordă dezlegare la pește pentru Postul Adormirii Maicii Domnului
Singura dezlegare la pește din Postul Sfântă-Măriei este de sărbătoarea Schimbării la Față, pe data de 6 august. În această zi creștini au voie să consume produse din pește și derivate ale acestora.
Dacă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului cade tot într-o zi de miercuri sau vineri, atunci se va acorda dezlegare la pește și pentru această zi.
Tradiții, obiceiuri și superstiții în postul Adormirii Maicii Domnului
Multe dintre obiceiurile și superstițiile din postul Adormirii Maicii Domnului au legătură cu pregătirea temeinică pentru întâmpinarea cum se cuvine a marii sărbătorii de Sfântă-Mărie.
De asemenea, în postul Adormirii Maicii Domnului nu se fac nunți, botezuri, nu se organizează petreceri și alte evenimente de natură socială ce implică muzică, dans și distracție.