Tradiții, obiceiuri și superstiții în ajunul Sfântului Andrei

Ajunul Sfântului Andrei, pe 29 noiembrie, este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. În popor i se spune Noaptea strigoilor. Tradiția ne spune că în noaptea aceasta se dezlănțuie toate relele, dușmanii de totdeauna ai omului de la țară, fie că sunt oameni, strigoii vii și cei morți, fie că sunt fiare, adică lupii. De aceea oamenii își păzesc casa și vitele cu usturoi, iar fetele, ca în orice noapte mare, își caută ursitul.

De ce e o noapte de temut

La sfârșitul lui noiembrie iarna și-a intrat deja în drepturi. Antoaneta Olteanu scrie, în „Calendarele poporului român”, că viscolul și șuieratul crivățului au fost puse adesea pe seama sufletelor neliniștite ale morților necurați, care acum capătă putere și umblă în voie pe pământ. Tot în noaptea aceasta coboară pe pământ și sfinții care sunt stăpânii lupilor, Sfântul Andrei sau, în alte locuri, Sfântul Petru, ca să le împartă fiarelor prada pentru anul care vine.

Noaptea strigoilor

Se spune că în noaptea spre Sfântul Andrei ies strigoii. Strigoii și strigoaicele sunt duhuri de bărbați și de femei moarte, care acum se întruchipează aievea din morminte. Tot strigoi se cheamă și unii oameni vii, bărbați sau femei care au coadă și care în noaptea aceasta își părăsesc culcușul fără să știe și umblă pe afară. În seara de Sfântul Andrei, se zice, copiii din flori se fac și ei strigoi.

Strigoaicele încep să umble de la Sfântul Andrei și nu se risipesc decât la Sfântul Gheorghe. Atunci cresc florile și busuiocul, adică mana lui Dumnezeu, și ele nu mai au putere.

Strigoii se adună la hotarul satului sau la răscruci și se bat între ei cu limbi de meliță. Despre bătaia lor s-a păstrat și o poveste, cu un om prins de strigoi în câmp, pe care am spus-o în nopțile înfricoșătoare ale toamnei. Se mai povestește că un flăcău mai voinic și mai curajos prindea un liliac, îl punea într-o oală nouă de lut și îngropa oala la hotarul unde aveau să se bată strigoii. După șapte zile o dezgropa și găsea în ea o greblă, un țepoi și o coasă. Cu grebla trăgea binele asupra satului, cu țepoiul împrăștia răul, iar cu coasa îi răpunea pe dușmani.

Dacă strigoii nu găsesc pe unde să intre în casă, încearcă să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Vin la fereastră și strigă „Ai mâncat usturoi?”. Cine le răspunde rămâne mut, iar dacă omul tace, strigoiul pleacă.

Noaptea lupilor

Despre Sfântul Andrei se spune că este stăpânul fiarelor sălbatice. În noaptea lui le dă voie lupilor să umble pe toate răspântiile și pe toate drumurile și le hotărăște ce vite să mănânce, mai ales pe ale celor care n-au ținut sărbătoarea. O legendă spune că sfântul fusese mocan și că din turma lui nu se înfruptase niciun lup. De aceea Dumnezeu i-a dat puterea să împartă hrana lupilor în seara de Sfântul Andrei.

Sfântul Andrei e și sărbătoarea lupilor. În noaptea aceasta lupoaica ia pui, ca să-i fete în noaptea de Sfântul Gheorghe. Lupul, care are gâtul țeapăn, primește acum darul de a și-l îndoi, de unde vorba că de Sfântul Andrei „își vede lupul coada”.

Din bătrâni au rămas mai multe povești cu lupii acestei nopți. Într-o noapte de viscol, un călugăr bătrân s-a dus la biserică, iar la întoarcere s-a trezit cu o haită de lupi care mergeau blânzi după el. Când a ajuns la chilie, s-a rugat lui Dumnezeu să-i spună ce vor fiarele, iar un glas i-a spus că el e acum stăpânul lupilor și că el trebuie să le hotărască mâncarea. Călugărul a făcut întocmai, iar lupii i-au mulțumit lui Dumnezeu prin urletele lor.

O altă poveste e mai crudă. Un vrăjitor l-a sfătuit pe un boier să nu iasă din casă în seara Sfântului Andrei, că îl vor mânca lupii și nu vor rămâne din el nici oasele, să aibă ce îngropa. Boierul s-a speriat și și-a făcut o ladă de fier, în care s-a încuiat peste noapte. Dimineața, când o slugă a deschis lada, din ea a sărit un lup, iar înăuntru au găsit oasele boierului.

Se mai spune că în noaptea Sfântului Andrei toate animalele vorbesc. Cine le ascultă moare.

Cum se apără casa și vitele

Cea mai bună pavăză împotriva strigoilor este usturoiul. În seara de ajun se ung cu usturoi porțile, ușile și ferestrele și se fac cruci cu usturoi pe la uși. Se ascund coasele și limbile de meliță, ca strigoii să nu aibă cu ce se bate, iar toate vasele din casă se întorc cu gura în jos. Gospodinele din Moldova legau usturoiul cu fire de lână roșie la poartă și spuneau un descântec împotriva lupului și a strigoiului, pe care l-am păstrat în nopțile înfricoșătoare ale toamnei.

Vitele au și ele paza lor. Animalelor de parte bărbătească li se lipește de cornul drept o cruce de ceară. Femeile care vor ca vrăjitoarele și strigoaicele să nu le ia mana de la vaci înconjoară în noaptea aceasta vacile cu lapte, după cum merge soarele, și presară sămânță de mac pe jos, în jurul lor.

În ajun se descântă și sare pentru vite. Sarea se îngroapă sub pragul grajdului, iar a doua zi se scoate și li se dă vitelor să o lingă, ca să fie ferite de vrăji. În alte locuri, sarea descântată stătea sub prag până la Sângiorz, când se amesteca în tărâțe sau în mălai și se dădea vitelor.

De Sfântul Andrei, femeile fac câte două lumânări și un colac și le duc la biserică. Una dintre lumânări o aduc înapoi și, seara, cu ea aprinsă, ocolesc curtea și grajdul, ca vitele să fie ferite de fiare și de boli. Se spune că cine nu face așa nu-și va scăpa vitele de lupi.

Și masa din seara de ajun e pusă sub semnul usturoiului. În multe case se coace pe vatră o turtă, numită în unele locuri azimă, peste care se fac semne cu lingura. Toți ai casei mănâncă din ea, întingând într-o strachină cu usturoi pisat, amestecat cu apă și sare.

Ghicitul ursitului

Ca și ajunul Anului Nou sau al Sfântului Gheorghe, noaptea Sfântului Andrei este bună de ghicit. Fetele de măritat își caută acum ursitul și norocul.

Turta și colacul de Andrei

Fetele se adună la casa uneia dintre ele ca să facă turta de Andrei. Apa o aduc în gură, iar pentru colac aduc apă neîncepută. La turtă se pune apă, sare și făină în măsură egală, măsurate cu o coajă de nucă. Fiecare fată își coace turta pe vatră și o mănâncă, iar peste noapte așteaptă să-i vină în vis ursitul, să-i dea apă să-și potolească setea.

Colacul se face din aluat dospit, cu un cățel de usturoi în mijloc. Fata îl duce acasă și îl pune la un loc călduț, unde stă o săptămână. Dacă usturoiul încolțește, fata va avea noroc. Dacă nu, e semn rău.

Cele patruzeci și unu de fire de grâu

În unele părți, fetele își pun sub căpătâi patruzeci și unu de fire de grâu și le descântă așa:

„Voi, patruzeci și unu de fire de grâu,
Eu voi adormi
Și voi hodini,
Dar eu mă rog lui Dumnezeu
Să-mi trimită îngerul meu,
Să-mi arate pe ursitorul meu,
Cel ce mi-i dat de Dumnezeu!”

Peste noapte, fetele cred că își vor vedea alesul în vis.

Grâul, apa și crenguțele

Grâul se folosește și ca să afli ce noroc ai. Fiecare din casă seamănă grâu într-o strachină cu pământ, iar cel al cărui grâu răsare mai frumos va fi sănătos și îi va merge bine. În alte locuri, grâul se pune în apă curată, și cine îl vede încolțind va avea noroc.

Altă ghicitoare se face cu apă. Seara se măsoară nouă cești de apă, care se toarnă într-o strachină și se pune sub icoane. Dimineața se măsoară iarăși apa, cu aceeași ceașcă. Dacă a crescut măcar cu o picătură, anul va fi cu noroc. Dacă a scăzut, va fi fără noroc.

Tot acum se taie crenguțe de măr, de păr, de cireș sau de prun și se pun în apă, la căldură, câte un mănunchi pentru fiecare din familie. Ale cui înmuguresc sau înfloresc până la Anul Nou, acela va fi cel mai norocos. Crenguțele înflorite se pun apoi la sorcovele cu care copiii își sorcovesc părinții și neamurile de Sfântul Vasile.

Păzitul usturoiului

Flăcăii și fetele se adunau la o casă și puneau pe masă mai multe căpățâni de usturoi, înconjurate cu tămâie, smirnă și lumânări de la Paști, aprinse. Lângă ele puneau de mâncare și stăteau toată noaptea în jurul mesei, mâncând, vorbind și râzând până în zori. Fetele își împărțeau apoi usturoiul și îl duceau a doua zi la biserică, să fie sfințit. Usturoiul păzit se ținea la icoană, era bun pentru farmecele de dragoste, iar primăvara se punea în pământ și se folosea la leacuri, chiar și pentru vitele bolnave.

Urma din zăpadă și lumânarea din fântână

În Bucovina, fetele ieșeau seara din casă și călcau în zăpadă. A doua zi se uitau încotro fusese măturată urma, că din partea aceea avea să vină ursitul. În alte locuri, fetele se duceau la fântână cu verigheta unei femei măritate și cu o lumânare, coborau lumânarea până la găleata plină cu apă și își vedeau acolo norocul.

Bocetul Andreiului

În unele sate, fetele făceau din cârpe o păpușă pe care o numeau Andrei, o așezau pe laviță și o jeleau ca pe un mort. Etnologul Ion Ghinoiu vede în păpușă anul vechi, petrecut la groapă, iar în obicei urma unui An Nou al dacilor, care ar fi căzut cândva pe la Sfântul Andrei. Rămâne însă o presupunere.

Ce nu e bine să faci în noaptea și în ziua Sfântului Andrei

• Nu e bine să mături casa, că îți mănâncă lupii vitele.
• Nu e bine să lucrezi, mai ales cu acul sau cu sula, că te îmbolnăvești de ciumă. Se zice că cine lucrează acum se îmbolnăvește la Ignat și nu se poate vindeca decât de Sfântul Andrei, descântat un an întreg.
• Nu e bine să te piepteni și nici să rostești cuvântul „pieptene”, că te mănâncă lupul.
• Nu e bine să spui cuvântul „lup”, că îl vei întâlni negreșit peste an.
• Nu e bine să împrumuți și nici să dai ceva din casă, ca să nu-ți fure nimeni nimic de pe câmp.
• Se spune că cine muncește în ziua aceasta nu e lăsat în pace de strigoi și are vise urâte.

Ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie

A doua zi, pe 30 noiembrie, Biserica îl sărbătorește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, care a fost primul ucenic chemat de Hristos. După tradiție, el a propovăduit în ținuturile de la Marea Neagră, până la Dunăre, de aceea este numit ocrotitorul României. Din 2012, ziua lui este și zi liberă.

În calendarul popular, Sfântul Andrei e „cap de iarnă”. „Iarna zic unii că vine după Sf. Dumitru, da nu-i adevărat. Sf. Andrei e cap de iarnă, că atunci coboară lupii din munte”, spunea un bătrân citat de Ernest Bernea. Se mai zice că de Sfântul Andrei ziua crește cât un bob de mei, iar lupii se strâng în haite de câte doisprezece și nu se despart decât la Bobotează.

În Moldova, ziua se ține cu covașă, un fel de terci dulce-acrișor din mălai și făină de grâu, lăsat la dospit peste noapte și apoi fiert. Femeile o împart pe la vecini, ca vacile să fie lăptoase și laptele smântânos, iar în fostul județ Covurlui se credea că cine mănâncă covașă de Sfântul Andrei e ferit de strigoi. Pentru că sfântul a fost pescar, în multe case se mănâncă pește.

De Sfântul Andrei își serbează onomastica toți cei care poartă numele Andrei, Andreea sau Andra.

Vremea de Sfântul Andrei

• După cum e vremea în noaptea Sfântului Andrei, așa va fi și iarna.
• Dacă luna e plină și cerul senin, iarna va fi moinoasă.
• Dacă luna e plină și cerul acoperit, dacă ninge sau plouă, peste iarnă vor fi zăpezi mari și grele.

Noaptea Sfântului Andrei este cea mai temută dintre nopțile înfricoșătoare ale toamnei, și de aceea mulți îi spun „Halloween-ul românesc”. Nu e însă singura. Șirul începe încă de la Sâmedru, la sfârșitul lui octombrie, și trece prin Ziua Morților și prin Filipii de toamnă, zilele lupilor.