Ajunul sfântului Dumitru, în credința ortodoxă este o sărbătoare cu un pronunțat caracter funerar. În ajunul sfântului Dumitru se fac pomeniri ale morților și se aprind ruguri, aceste obiceiuri având drept scop câștigarea bunăvoinței strămoșilor pentru a obține în anul care vine recolte bune.
Se știe din tradiția străveche că ajunul Sfântului Dumitru se mai numește popular și “Moșii lui Sfântul Dumitru” sau “Moșii de brânză și de lapte”.
Un vechi obicei românesc ne spune că în ajunul Sfântului Dumitru se face “focul lui Sumedru” peste care copiii trebuie să sară pentru a fi sănătoși tot anul. Tinerii care vor să se căsătorească în decursul anului care vine, de asemenea, e necesar ca, în ajunul Sfântului Dumitru, sa sară peste flăcările “focului lui Sumedru”.
Un alt obicei legat de “focul lui Sumedru” ne învață că femeile trebuie să împartă, la lumina acestuia, nuci, mere, struguri, prune uscate, chiar și vin.
Asemenea focuri se fac și prin livezile cu perji, deoarece, conform tradiției, aceștia vor rodi și la anul.
Când focul e aproape stins fiecare participant trebuie să ia câte un tăciune, pe care, mai apoi, să-l arunce în livadă pentru a obține, și în anul următor, roade la fel de bogate.
O superstiție a ajunului Sfântului Dumitru ne arată că dacă, în noaptea lui Sumedru oile se culcă grămadă, în ciopor, atunci va fi iarnă grea. Dacă oile vor dormi răsfirate, atunci se așteaptă o iarnă blândă.
De asemenea, o altă superstiție, a iernii grele care va veni, mai este dată de abundența nucilor sau a gutuilor, precum și de proviziile supradimensionate ale hârciogilor.